Autor: Dan

Mediul de viață și biologia speciei

În arealul nativ, această specie ocupă o gamă largă de habitate. Este întâlnit mai ales în zonele cu vegetație bogată din preajma râurilor, zone deluroase și pe câmpiile cultivate.

În arealul nativ, specia poate fi migratoare, dar în zonele în care a fost introdusă este o specie sedentară.

În arealul nativ, specia se hrănește preponderent cu materii vegetale (fructe, semințe, frunze, lăstari) și mai puțin cu animale (mai ales insecte). În zonele unde a fost introdus, fazanul este un omnivor oportunist, consumând o gamă variată de hrană, bogată în calorii, precum semințe și fructe, inclusiv ale plantelor cultivate. Poate fi văzut adesea în câmpuri deschise.

Fazanul cuibărește solitar. Cuibul este construit într-o adâncitură din sol, căptușit cu materii vegetale. Ponta, depusă în intervalul aprilie-iunie, este formată din 8-15 ouă, mai rar până la 18, de obicei 10-12. Perioada de incubație este de 22-27 de zile. Puii părăsesc cuibul la puține ore după ecloziune, însă rămân timp de mai multe săptămâni împreună cu mama lor. Puii se dezvoltă rapid, după 12-14 zile devin capabili să zboare. La 15 săptămâni sunt asemănători adulților.

Mediul de viață și biologia speciei

Specia cuibărește în palearcticul de vest atât la latitudini superioare, cât și medii, fiind răspândită în climate continentale și oceanice, în regiuni temperate, boreale și de stepă.
Preferă habitatele cu apă limpede neînghețată, stătătoare sau lent curgătoare, cu pești mici și locuri de pândă. În perioada de reproducere preferă apa dulce față de cea sărată sau salmastră. Pentru cuibărit alege malurile abrupte și nisipoase ale pâraielor, râurilor mici și canalelor.
Se hrănește cu pești mici de apă dulce sau marini și cu insecte acvatice. Uneori consumă și crustacee, moluște, insecte terestre sau amfibieni. Aportul de zilnic de hrană echivalează cu 60% din greutatea sa. Stă la pândă pe ramurile de deasupra apei și plonjează cu capul în jos pentru a prinde prada. Uneori zboară pentru scurt timp pe loc deasupra apei și apoi atacă. Este foarte îndemânatic în prinderea peștilor, motiv pentru care în zona Deltei Dunării i se mai spune și Ivan pescarul. Longevitatea maximă este de 21 de ani.
Este o specie monogamă și teritorială. Masculul este cel care inițiază ritualul nupțial. El urmărește femela și îi oferă hrană. Cuibul este săpat de ambele sexe în maluri sub forma unei galerii lungi de aproximativ 1m, cu o cameră mai largă și rotundă în capăt, în care femela depune în aprilie-mai ponta constând din 6-7 ouă, care vor fi clocite pe rând de către ambii părinți. Dimensiunea unui ou este de 22×19 mm. Perioada de incubație este de 19-21 de zile. Ziua clocesc ambele sexe, iar noaptea clocește doar femela. Puii rămân în cuib 24-27 de zile. Pe măsură ce cresc, puii înaintează către marginea tunelului pentru a fi hrăniți. În condiții favorabile specia poate să depună două și chiar trei ponte pe an.

Mediul de viață și biologia speciei

Egreta mare preferă bălțile și zonele umede pe suprafețe întinse, cu stufărișuri, pajiști inundate, canale, heleșteie. Se hrănește în ape puțin adânci, în zone inundate cu vegetație bogată, mlaștini, pe malurile apelor, ale canalelor. Dieta constă în general din pești și insecte acvatice, însă poate fi văzută frecvent și pe terenuri uscate, unde vânează mamifere mici, pui de pasăre, șopârle sau insecte terestre. Longevitatea maximă cunoscută este de 13 ani și 9 luni. Este o specie parțial migratoare. Juvenilii părăsind zonele de cuibărit încă din iulie. Migrează în lunile de toamnă spre sudul Europei, însă în iernile blânde unele exemplare pot fi observate și la noi, în special pe bălțile din sudul și sud-estul țării. Revine în zonele de cuibărit începând cu sfârșitul lunii februarie.
Cuibărește preponderent în stufărișuri inundate, la înălțime mică, însă uneori și pe sălcii joase sau alți copaci, în colonii puțin numeroase cu cuiburi dispersate, uneori alăturate altor colonii de stârci. La construirea cuibului, alcătuit din crengi și stuf, participă cei doi părinți. Femela depune 3-5 ouă în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lunii aprilie și începutul lunii iunie. Incubația durează 25-27 de zile și este asigurată de ambii părinți. Puii rămân în cuib în jur de 30 de zile, dar continuă să fie hrăniți de părinți până la 42 de zile, când devin complet independenți de aceștia.

Mediul de viață și biologia speciei

Pentru cuibărit preferă zonele mlăștinoase, delte și bălți, cu pâlcuri de arbori. Este specia cea mai tăcută dintre egrete. Cuibărește în colonii mixte, alături de alte specii de stârci și cormorani. Longevitatea maximă cunoscută este de 22 de ani.
Vânează stând la pândă sau deplasându-se cu atenție în ape mici. Se hrănește cu pești de până la 10 cm lungime, amfibieni și alte mici animale acvatice (în special insecte și moluște). În timpul cuibăritului, părinții se deplasează zilnic pe distanțe între 7 și 13 km de colonie pentru a se hrăni.
Oaspete de vară la noi în țară, sosește la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Își amplasează cuibul, construit din crengi și stuf, pe sălcii și uneori în stuf sau lăstărișuri dese din apropierea bălților. La construirea cuibului participă cei doi părinți. În colonii, cuiburile sunt plasate la o distanță de până la 4 m unul de altul. Între a doua jumătate a lunii mai și prima jumătate a lunii iunie, femela depune 3-4 ouă de culoare verzuie. Incubația este de 21-25 de zile și este asigurată de ambii părinți. Puii rămân în cuib în jur de 30 de zile. Ei părăsesc cuibul înainte de a putea zbura, cățărându-se cu multă abilitate printre crengi. Ei continuă să fie hrăniți de părinți până la vârsta de 40 de zile, când devin independenți.

Mediul de viață și biologia speciei

Habitatul preferat de rața lingurar este cel temperat, cu zone deschise, pajiști și zone de stepă. Poate fi întâlnită în toate habitatele acvatice cu ape de mică adâncime, dar permanente, productive, cu vegetație acvatică bogată, mărginite de stuf sau papură. Mult mai rar poate fi găsită specia în apele mărginite de păduri și pâlcuri de copaci sau în apele sărate.
În România, în pasaj și iarna, efectivele cele mai mari se înregistrează pe lacurile slab salmastre. Poate fi întâlnită de asemenea în heleșteie, orezării, dar și în lacuri artificiale.
Este o specie în general migratoare. Mai rar se întâlnesc populații sedentare sau care migrează pe distanțe scurte. Migrează mai devreme decât celelalte specii de rațe, plecând spre cartierele de iernat în lunile septembrie-octombrie. Se întoarce în locurile de cuibărit până în prima parte a lunii mai.
Activează de regulă ziua. Regim de hrană este omnivor, constând din insecte acvatice, crustacee mici, moluște, semințe și diferite resturi de plante. Procură hrana de la suprafața apei, cu ajutorul ciocului, specializat în filtrarea apei. Uneori înoată în cercuri pentru a crea un mic vârtej care aduce hrana la suprafață. În afara perioadei de cuibărit, rațele lingurar se adună în stoluri de până la câteva sute de indivizi.
În perioada de cuibărit manifestă un comportament teritorial pronunțat.
Cuibărește începând din aprilie sau mai, având un ritual de curtare mai discret decât al celorlalte specii de rațe. În vederea reproducerii alege zonele umede cu adâncime mică, precum lacurile eutrofe bogate în vegetație submersă, înconjurate de porțiuni mari de stufărișuri sau păpurișuri întinse. Cuibul este amplasat în apropierea apei, în pășuni umede cu iarbă înaltă, mai rar în păpuriș. Depune 9-11 ouă de culoare alb-gălbuie sau verzuie. Incubația este între 21 și 25 de zile. Femela clocește ouăle și îngrijește puii. Masculul este cel care de regulă apără teritoriul în perioada cuibăritului. La câteva ore de la ecloziune, puii părăsesc cuibul și încep să înoate după mamă în apă.

Mediul de viață și biologia speciei

În mediul marin, cormoranul mare este întâlnit în zonele de coastă protejate, precum estuare, lacuri salmastre, lagune, păduri inundabile, delte și golfuri.
Habitatele cu apă dulce sunt reprezentate de lacuri, râuri, zone inundabile, mlaștini cu ochiuri
de apă, iazuri piscicole etc.
Cormoranul mare este un foarte bun înotător și scufundător. Plutește cu corpul scos la suprafață, iar în cazul în care se simte în pericol, intră în imersie, lăsând afară numai capul și gâtul. În libertate poate trăi maximum 23 de ani. Ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de trei ani.
Hrana este constă din pești de până la 30-40 cm lungime. Dintre speciile de apă dulce, consumă în special caras, crap, știucă, plătică sau biban. Speciile marine consumate mai frecvent sunt zglăvoaca, chefalul, barbunul, șprotul și hamsia. Pentru a se hrăni, se scufundă cu ajutorul picioarelor sau aripilor. Se poate scufunda până la 8 m adâncime și poate sta sub apă până la 2 minute. În funcție de dimensiunile ei, prada poate fi consumată fie în timpul scufundării, fie la suprafața apei.
Împerecherea este monogamă. Perechile se formează de regulă pe un sezon de reproducere. Uneori o pereche poate rezista mai mult, în special dacă folosește același teritoriu și are posibilitatea de a reveni la vechiul cuib. Cuibul poate fi instalat pe arborii de pe ostroave, din păduri inundabile, pe sol sau chiar în stufăriș.
Cuibărește de obicei în colonii mixte de până la 400 de cuiburi, împreună cu alte specii de păsări, precum cormorani mici și diferite specii de stârci.
Jocurile nupțiale se desfășoară pe cuib, chiar și în situațiile în care cuibul nu a fost finalizat. Cuibul este confecționat felurite materiale organice, precum rămurele, plante și ierburi uscate, cimentate cu excrementele păsărilor. Pe același arbore pot exista până la 15 cuiburi. În lunile mai-iunie, cormoranul mare depune 4-7 ouă. Incubația este de 23-30 de zile. Ambii parteneri clocesc și apără cuibul. Puii sunt hrăniți de 3-5 ori pe zi, la început cu pește digerat, apoi cu pește regurgitat. La vârsta de 35 de zile, puii încep să se cațăre pe crengi la vârsta de 35 de zile, la 42 de zile pot deja înota și sări în apă, iar la 44 de zile de la ecloziune sunt capabili să zboare. La 56 de zile de la ecloziune, puii părăsesc definitiv cuibul.

Mediul de viață și biologia speciei

Este o specie întâlnită într-o multitudine de habitate, de la cele din zonele de tundră până la cele subtropicale, cu ape încet curgătoare sau stătătoare, relativ adăpostite, estuare și delte, lagune, coaste maritime unde apa este de mică adâncime, lacuri, râuri, iazuri și bălți, în special în apele de mică adâncime, cu vegetație submersă sau flotantă. Evită în general apele adânci sau cele expuse.
Specie predominant migratoare, dar unele populații sunt sedentare. Teritoriile de iernat și cuibărit se suprapun pentru multe populații.
Este o specie omnivoră și oportunistă. Hrana constă din resturi vegetale, frunze, tuberculi, rizomi, rădăcini, semințe, insecte și larvele acestora, melci, crustacee, mormoloci și chiar pești de talie mică. Este o specie foarte activă noaptea. Se adună în grupuri mari în afara perioadei de cuibărit. Migrează în stoluri. În migrația de primăvară stolurile sunt formate predominant din perechi. În luna februarie perechile încep să caute locuri pentru cuibărit.
Perechile cuibăresc separat, însă uneori pot forma și colonii. Cuibăresc pe sol în vegetație deasă, sub bolovani, în scorburi sau la baza tufelor. De asemenea, frecvente sunt cazurile de cuibărit pe plauri sau în stufărișuri. După împerechere, masculul părăsește femela și se alătură altor masculi, așteptând perioada de năpârlire, care începe în luna iunie. Uneori pot rămâne în preajma femelei pentru o a doua împerechere, atunci când primului cuib a fost distrus. Depunerea pontei are loc începând cu luna februarie (în zonele mai calde). Ponta este compusă din 8-14 ouă verzui sau albastru-verzui, care sunt incubate timp de 27-28 de zile. Dacă prima pontă este distrusă, depune o a doua pontă. Perioada de reproducere este foarte solicitantă pentru femelă, deoarece ea investește aproape jumătate din greutatea ei corporală în producerea de ouă. Din acest motiv, este foarte importantă existența zonelor de liniște și de hrănire pentru conservarea acestei specii. Puii sunt nidifugi și urmează femela în apă imediat sau la câteva ore după ecloziune. Ei se pot hrăni singuri, însă depind de îngrijirea parentală până la vârsta de 7-8 săptămâni, când devin capabili să zboare. Alte specii de rațe parazitare la cuibărit, precum rața cu cap castaniu, rața sulițar, rața moțată, , rața roșie sau rața lingurar, pot depune ouă în cuiburile raței mari. În aceste cazuri de parazitism nidicol, femela de rață mare poate cloci întreaga pontă, sau poate elimina ouăle de altă culoare. Deseori se întâmplă ca întregul cuibar să fie părăsit, mai ales dacă parazitarea are loc în perioada depunerii ouălor.

Mediul de viață și biologia speciei

În perioada de cuibărit, rațele mici se adună în stoluri. Este o specie predominant migratoare. În partea de sud a arealului se întâlnesc mici populații sedentare. Migrația de toamnă începe din luna iulie și culminează în lunile octombrie-noiembrie. Se întorc în cartierele de iernare în lunile martie- aprilie. În perioada de iarnă poate fi întâlnită și pe ape deschise, lacuri, delte, câmpii inundate.
Este considerată una dintre rațele cu zborul cel mai rapid. Poate atinge peste 120 km/oră în zbor. Se ridică de pe apă foarte ușor în zbor, cu bătăi rapide și dese de aripi.
Este o specie omnivoră. În perioada de cuibărit, hrana este predominant formată din mici nevertebrate, precum moluște, crustacee, insecte adulte și larvele acestora. Uneori consumă și amfibieni sau pești de talie mai mică. Iarna se hrănește și cu semințe de plante acvatice, resturi de plante, ieșind frecvent din apă să pască sau să culeagă semințe de pe terenurile agricole. Este foarte gălăgioasă, mai ales în zbor. În timpul cuibăritului este activă ziua, însă în pasaj și în timpul iernii are o activitate crepusculară sau chiar nocturnă.
Habitatele alese pentru cuibărit sunt apele de mică adâncime, permanente, cu vegetație densă. Perechile se formează încă din perioada de iarnă, sosind împreună în teritoriul de cuibărit începând cu luna aprilie. Cuibul este construit pe sol, în vegetație densă, în vecinătatea apei, ca o mică adâncitură în pământ, căptușită cu iederă și frunze. Femela depune o singură pontă pe an, constând din 8-11 ouă galben-verzui. Masculul participă foarte puțin la creșterea puilor. Clocitul durează 21-23 de zile, puii fiind nidicoli și urmând femela în apă la câteva ore după ecloziune. Ei sunt dependenți de femelă timp de 25-30 de zile, apoi încep să zboare.