CategoriesBiodiversitate, Uncategorized by

Chirighița cu obraz alb

Chirighița cu obraz alb – Chlidonias hybrida

Clasificare

  • Regn: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Charadriiformes
  • Familie: Laridae
  • Genul: Chlidonias
  • Specie: Chlidonias hybrida

Caractere de identificare

Lungimea corpului este de aproximativ 25 cm, penajul cenușiu, creștetul negricios, obrazul alb.

Distribuția

Chirighița cu obraz alb este prezentă în partea sudică și estică a continentului european. Iernează în Africa și în peninsula Arabiei. Populația europeană este relativ mică și este între 66.300 și 108.000 de perechi cuibăritoare. În România, populația cuibăritoare este de 10.000 și 20.000 de perechi, iar în timpul pasajelor se pot observa între 30.000 și 100.000 de exemplare.

Mediul de viață și biologia speciei


Este caracteristică zonelor umede de apă dulce, bogate în vegetație. Se hrănește cu pești mici, insecte adulte și larvele acestora, crustacee, melci și broaște de talie mică. Prinde prada prin alunecări bruște de la circa 5 m înălțime. Planează pe loc, fluturându-și aripile în urmărirea prăzii. Se hrănește la o distanță de până la 1-2 km de colonia de reproducere. Durata medie de viață este de nouă ani, însă poate ajunge până la 19 ani. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de doi ani. Sosește din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie și începutul lunii mai. Este o specie monogamă și teritorială. Formează colonii monospecifice de până la 100 de perechi, în care cuiburile sunt amplasate la o distanță de 1-5 m unul de celălalt. Habitatele preferate de specie pentru cuibărit sunt mlaștinile cu ochiuri izolate de apă și vegetație păscută de vite și cai.

 

Cuibul este alcătuit din resturi vegetale și este așezat pe vegetație plutitoare, în zone în care apa are o adâncime mică, de sub 1 m. Femela depune în mod obișnuit 2-3 ouă în a doua parte a lunii mai și a doua parte a lunii iunie, cu o dimensiune medie de 37,7 și 28,6 mm. Incubația durează în jur de 18-20 de zile și este asigurată de ambii parteneri. Puii părăsesc cuibul la câteva zile după eclozare și sunt îngrijiți de către adulți. Devin zburători la 21-25 de zile de la ieșirea din ou. În prima iarnă ei au un penaj intermediar între cel juvenil și cel de adult.

Amenințări și măsuri de conservare


Specia este amenințată de pierderea și alterarea habitatului, poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor. Se recomandă respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, menținerea vegetației palustre la un nivel ecologic optim, managementul deșeurilor și al apelor uzate în habitatele importante pentru specie, menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este interzisă. Se încurajează folosirea produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede. Se încurajează producția organică.

 

Este indicat un management al nivelului de apă din rezervoare în acord cu necesitățile ecologice ale speciei și crearea insulelor artificiale care să ducă la creșterea succesului de reproducere în zonele umede. Este necesară inventarierea zonelor de reproducere, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei. Este utilă și promovarea studiilor referitoare la biologia speciei.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 280.
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 86.
CategoriesBiodiversitate, Uncategorized by

Rața cu cap castaniu

Rața cu cap castaniu – Aythya ferina

Clasificare

  • Regnul: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Anseriformes
  • Familie: Anatidae
  • Gen: Aythya
  • Specie: Aythya ferina

Caractere de identificare

Este o rață scufundătoare de talie medie. Creștetul are aspect conic, prezintă gât și cioc lung. Aripile prezintă dungi gri neclare. Masculul cuibăritor are capul castaniu intens, ciocul negru, ochi roșiatici, pieptul negru și lucios, flancul și spatele cenușiu deschis, posteriorul negru. În eclipsă pieptul și posteriorul gri-maroniu închis și capul roșcat șters. Femela are corpul gri-maroniu, iar ochii maro-roșcat Prezintă inel orbital și o linie în spatele ochiului. Juvenilii seamănă cu femela adultă, au ochii de culoare galben-oliv, lipsind linia din spatele ochiului.

Distribuție

Specia are un areal mare care cuprinde, în perioada de cuibărit, centrul și sudul Europei, vestul și centrul Asiei. Iernează în sudul Europei, Asia Mică, nordul Africii și sudul Asiei. Populația europeană este de 397.000-570.000 de indivizi.

 

În România este o specie cuibăritoare relativ frecventă în zonele cu habitat potrivit, fiind întâlnită în Dobrogea, Muntenia, Oltenia, banat, Moldova și Transilvania. Iarna, efective importante sunt cantonate în Deltă, pe cursul Dunării și pe cursurile și lacurile limitrofe râurilor mari din țară. În România este de 3.050-12.315 de perechi cuibăritoare, tendința fiind descrescătoare. În timpul pasajelor pot fi observate între 20.000 și 40.000 de exemplare. Iernează la noi un număr de 14.549-35.738 de exemplare.

Mediul de viață și biologia speciei

Specia poate fi întâlnită într-o varietate mare de zone umede. Preferă lacurile dulci sau salmastre de cel puțin câteva hectare, cu adâncime de 1,5-2m, cu vegetație submergentă bogată și care sunt înconjurate de zone dense de stuf. În timpul iernii și în migrație, poate fi întâlnită și pe lacuri de acumulare.


Este o specie omnivoră, consumând în special vegetație submersă, dar și insecte acvatice și crustacee mici. Hrana este obținută în special prin scufundări. Specie puternic gregară în afara sezonului de cuibărit. Masculii încep să se asocieze în stoluri mici începând cu a doua parte a lunii mai, când încă femelele sunt pe cuib. și instalează cuibul în apropierea apei, pe sol, în vegetație densă.


Poate cuibări și pe întinderea zonei umede, cuibul fiind amplasat deasupra nivelului apei pe substratul solid format de tulpinile de trestie culcate. Perioada de cuibărit durează între jumătatea lunii aprilie, începutul lunii mai și mijlocul lunii iunie. Este depusă o singură pontă pe an, formată din 8-10 ouă eliptice de culoare gri-verzuie, pe care femela le clocește singură timp de 25 de zile. Puii sunt nidifugi, părăsesc cuibul la câteva ore după eclozare și sunt îngrijiți numai de către femelă.

Amenințări și măsuri de conservare


Specia este amenințată de pierderea și alterarea habitatului, poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor, vânătoarea, mortalitatea cauzată de uneltele de pescuit, perturbarea antropogenă. Se recomandă respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, menținerea vegetației palustre la un nivel ecologic optim, managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie, folosirea produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă, evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede, managementul nivelului de apă din rezervoare, în acord cu necesitățile speciei, crearea insulelor pentru reducerea riscului de prădare și pentru a ajuta la reproducerea speciei în zonele umede artificiale sau seminaturale, interzicerea vânătorii și braconajului, limitarea folosirii plaselor pentru pescuit pentru a preveni prinderea accidentală a păsărilor, inventarierea zonelor de reproducere, identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru specie, promovarea studiilor referitoare la biologia speciei.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 144.
  • Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu.
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 135.
CategoriesBiodiversitate, Uncategorized by

Eretele de stuf

Eretele de stuf – Circus aeruginosus

Clasificare

  • Regnul: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Accipitriformes
  • Familie: Accipitridae
  • Gen: Circus
  • Specie: Circus aeruginosus

Caractere de identificare

Lungimea este de 43-55 cm, fiind cel mai mare erete, ceva mai mare decât șorecarul comun. Masculul are penajul brun roșcat, însă aripile și coada sunt cenușii. Femela este cafenie.

Distribuție

Eretele de stuf are un areal de cuibărit mare, care se întinde din Europa până în Asia Centrală. Este o specie migratoare în mare parte a arealului său. Iernează în sudul Europei, Africa, în Peninsula Arabă și subcontinentul indian. În Europa sunt 99.300-184.000 de femele cuibăritoare, tendința populațională fiind crescătoare. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Ucraina, Polonia și Belarus. În România, eretele de stuf este o specie cuibăritoare larg răspândită, foarte frecventă în Delta Dunării și mai rară în Transilvania. Lipsește în zona montană. Este întâlnită preponderent în perioadele de pasaj și în sezonul de cuibărit. În sezonul rece poate fi observată iernând doar în Dobrogea și în zonele cele mai sudice ale României. Populația din România este apreciată la 9.334-22.314 de femele cuibăritoare.

Mediul de viață și biologia speciei

Eretele de stuf preferă pentru cuibărit zonele umede cu stufărișuri extinse. Mai rar, cuibărește în culturi agricole intensive, cum ar fi culturile de cereale. Teritoriul de hrănire cuprinde zone umede și terenuri agricole. Se hrănește în principal cu vertebrate acvatice sau terestre de mărime mică sau medie, precum rozătoare, pui de iepure, rațe, lișițe etc. Mai consumă și ouă, broaște, insecte mai mari și chiar pești. Zboară la o înălțime cuprinsă între 2 și 6 m de la sol, iar atunci când identifică prada, plonjează brusc.


Perechea formată se poate menține mai multe sezoane. Ritualul nupțial este spectaculos. Masculul zboară în cercuri deasupra teritoriului de cuibărit, după care plonjează spre pământ, rostogolindu-se în aer. Uneori femela îl însoțește în zbor și se rostogolesc împreună în aer, cu ghearele împreunate. Masculul poate fi observat oferind hrană în aer femelei. Poligamia poate fi întâlnită, caz în care masculul se poate împerechea cu 2-3 femele. Poate trăi până la 20 de ani.


Perioada de cuibărit se întinde între a doua jumătate a lunii aprilie și jumătatea lunii iunie. Cuibul este construit de către femelă în stufărișuri dense și extinse, din crengi și stuf, căptușit la interior cu iarbă, poate ajunge la 80 de cm în diametru. Ponta este formată din 3-8 ouă, depuse în a doua parte a lunii aprilie. Ouăle sunt incubate de către ambii părinți timp de 31-38 de zile. Puii sunt nidicoli. Ei părăsesc cuibul după 35-40 de zile de la eclozare. Puii sunt îngrijiți numai de către femelă. Masculul este cel care vânează și își aprovizionează cu hrană familia, în perioada cuibăritului. După ce au părăsit cuibul și pot zbura, juvenilii mai rămân în apropierea părinților încă 25-30 de zile și abia apoi devin independenți.

Amenințări și măsuri de conservare

Eretele de stuf este amenințat de poluare, gestionarea defectuoasă a apelor, braconaj. Se recomandă măsuri de conservare: respectarea restricțiilor în zonele ripariene, managementul deșeurilor în zonelor umede, conservarea stufărișurilor și păpurișurilor întinse cu apă permanentă, interzicerea recoltării sau a incendierii stufului, măsurilor de evitare a secării și a schimbării artificiale bruște a regimului de ape din zonele umede. Pe terenurile agricole din vecinătatea zonei umede este de dorit să se folosească doar produsele agrochimice selective și cu toxicitate redusă. Legislația vânătorii să fie respectată, prin colaborarea organizațiilor de protecție a mediului, organizațiilor de vânătoare, jandarmeriei și Gărzii de Mediu. Este necesară inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei și în special promovarea studiilor referitoare la biologia speciei și studiul parametrilor demografici.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 144.
  • Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu, p. 102.
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 135.