Mediul de viață și biologia speciei
Ciuful de pădure cuibărește în păduri și în habitate mozaicate semi-deschise, în apropierea terenurilor arabile sau în cuiburi abandonate de corvide de-a lungul aliniamentelor de arbori și arbuști, în parcuri sau plantații, în livezi bătrâne, cimitire cu arborii și arbuști, în diferite zone împădurite din localități sau din vecinătatea localităților.
În România este larg răspândit în habitate împădurite și semiîmpădurite, pe întreg teritoriul țării,
din zonele joase de câmpie și luncă, până în zona dealurilor înalte.
Cuibărește în cuiburi de ciori, coțofene sau alte corvide. Iarna se adună în grupuri de câteva zeci sau chiar mai multe exemplare.
Pe timpul zilei stă camuflată în arbori, iar seara și noaptea vânează pe câmpurile din jurul localităților, unde capturează șoareci de câmp sau alte mamifere mici, păsări mici sau chiar insecte. Prada este localizată în principal după sunet. Vânează printr-un zbor silențios puțin deasupra solului, năpustindu-se brusc asupra prăzii. Uneori vânează și stând la pândă pe diferite suporturi.
Este o specie monogamă. Manifestă comportament de teritorialitate, însă adesea perechile pot fi situate destul de aproape unele de altele, la 50-150 m. Masculul își marchează teritoriul prin bătăi de aripi care se aud ca mici pocnituri, dar și prin emisii vocale. Cuibărește în pâlcurile de păduri în cuiburi vechi ale altor specii precum ciori, coțofene, alte corvide, mai rar pe pământ, la baza trunchiurilor sau în iarba înaltă. Se hrănește majoritar cu șoareci, restul hrană fiind asigurat de păsări de talie mică. Este o pasăre arboricolă nocturnă. Ziua nu vânează, stând de regulă lângă trunchiul vreunui arbore.
În România, ciuful de pădure este adesea auzit în perioada de reproducere la marginea satelor sau pe aliniamentele de copaci sau tufe.
Pe timpul iernii se adună câteva zeci sau sute de indivizi în locuri ferite de vânt, cu vegetație bogată, de regulă în tuia sau în alte conifere ornamentale din fața clădirilor, școlilor, grădinițelor sau chiar în curtea oamenilor. La baza arborilor care adăpostesc ciufi de pădure pot fi observate ingluvii în cantități mari.
Depune 4-6 ouă la intervale de două zile, începând din mijlocul lui martie, uneori chiar mai devreme, până la începutul lui aprilie. Ouăle sunt albe. eliptice, netede, cu pori fini. Femela clocește timp de 27-32 de zile, fiind hrănită, în acest timp, de mascul Puii sunt nidicoli și sunt hrăniți de femelă cu hrana adusă de mascul. Puii părăsesc cuibul după aproximativ 21 de zile dar rămân în vegetația din zona cuibului și sunt hrăniți de către adulți. Devin capabili de zbor la aproximativ 35 de zile. În condiții de hrană abundentă, femela poate depune și a doua pontă.
Este o specie monogamă. Cuibul este construit de ambii parteneri în 5-6 săptămâni. Constă dintr-o cupă din pământ căptușită cu rădăcini, iarbă și fire de păr, menținută într-o structură formată din ramuri. Cuibul are de obicei două intrări. Este poziționat într-un arbore sau într-un tufiș, la câțiva metri de sol. Femela depune 4-9 ouă gri-verzui cu pete maronii. Incubația este asigurată de către femelă și durează 16-21 de zile, în tot acest timp femela fiind hrănită de mascul. Ambii părinți hrănesc puii, dar cel care apără cuibul este masculul. Juvenilii zboară de la cuib după 25-29 de zile, însă familia rămâne împreună până toamna.
