Ciuș

Ciuș– Otus scops

Clasificare

  • Regnul: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Strigiformes
  • Familie: Strigidae
  • Gen: Otus
  • Specie: Otus scops

Caractere de identificare

Ciușul sau ciuful pitic (Otus scops) este o specie de pasăre răpitoare de noapte de talie mică. Pentru fauna României, ciușul este singura specie de pasăre răpitoare de noapte care migrează. Este mai mic decât cucuveaua, având lungimea corpului de 19 – 21 cm și anvergura aripilor este de 47– 54 de cm. Cântărește 60 – 135 grame. 

 

Sexele sunt asemănătoare. Capul și spatele sunt maro cu pete albe. Pe partea ventrală, culoarea este mai deschisă, cu striuri și vermiculații de nuanță închisă, dispuse vertical, imitând modelul scoarței arborilor. Pe cap prezintă doi ciufi, mai evidenți în starea de alertă, atunci când ciușul adoptă postura alungită de camuflaj, mai puțin vizibili însă la pasărea în aflată în relaxare. Ochii sunt de culoare galbenă.

 

Numele genului, otus, este forma latinizată a cuvântului grecesc otos, care înseamnă ⹂cu urechi⹂ sau chiar o bufniță mică cu ciufi. Epitetul specific, skops este numele unei păsări de noapte de talie mică, însă cuvântul skopos în limba greacă veche- are și semnificația de cel care urmărește privind cu atenție, precum un gardian, ciușii având ochii foarte bine adaptați pentru vederea la lumină de slabă intensitate, pentru a repera prada cu ușurință, ca de altfel toate păsările răpitoare de noapte.

 
Noaptea fiind mai greu de observat, ciușul poate fi reperat după fluieratul ritmic care se aude la distanță.

Distribuția

Ciușul cuibărește în toate țările din Europa. Europa reprezintă 57% din arealul de răspândire al speciei. Ciușul lipsește din partea sudică a Eurasiei. În sud cuibărește inclusiv în nordul Africii. În Europa, populația cuibăritoare este cuprinsă între 227 000 și 381 000 de perechi cuibăritoare.
În România, specia este răspândită în special în zonele de deal, dar și în zonele joase, de câmpie. Evită de regulă zonele montane, unde poate fi întâlnit mai rar. Populația din România este cuprinsă între 41 306 și 50 265 de perechi cuibăritoare

Mediul de viață și biologia speciei

Ciușul cuibărește în zonele de câmpie și de deal, încălzite și aride, la altitudini mai joase. Apare frecvent în zonele temperate și mediteraneene, dar și în cele stepice și oceanice. Ocazional apare și în zona alpină, între 1 400 și 1500 m altitudine.
Este o specie nocturnă, arboricolă, care vânează în zonele deschise, pe suprafețe mari, acoperite cu arbori. Aceste zone asigură și locurile potrivite pentru odihnă și cuibărit, în vecinătatea habitatelor bogate în principala sursă de hrană, reprezentată de felurite insecte. Alege suprafețele semideschise cu tufăriș și arbori bătrâni, precum habitatele antropizate din apropierea localităților, livezi, vii, parcuri, grădini, aliniamentele de arbori situate de-a lungul drumurilor sau aleilor. Evită habitatele fără arbori. Iarna, în Africa, populează o gamă largă de habitate, cum ar fi tufișurile dense în care ciușii se odihnesc în timpul zilei.

 
În România, ciușul este singura specie de răpitoare de noapte care migrează. În luna august începe să plece spre cartierele de iernare. Longevitatea maximă este de șapte ani. Ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de un an.
Se hrănește în special cu insecte și alte nevertebrate, dar uneori și cu păsări mici, reptile, amfibieni și mamifere de talie mică. De regulă pândește poziționat în locuri înalte, de unde se lansează pentru a-și prinde prada constând din fluturi de noapte cu ghearele, însă își poate captura cosași și diferite coleoptere mergând pe sol. Prăzile mici sunt înghițite întregi. Prada de dimensiuni mari este mai întâi mărunțită, iar păsările sunt jumulite înainte de a fi mâncate.


Cuibul este poziționat la înălțime destul de mare, în scorburile arborilor bătrâni, în cavități realizate de ciocănitoare, în găuri din ziduri, în cuiburi artificiale, uneori și cuiburile altor păsări, precum cele de coțofană. Femela depune în luna mai 4-6 ouă albe și mate. Incubația este asigurată predominant de către femelă, timp de 24-25 de zile. Cât timp femela clocește, masculul o hrănește. Tot el este cel care aduce hrana la cuib pentru a o preda partenerei sale, care o va împărți puilor. Puii sunt nidicoli, de culoare alb-gri. Juvenilii devin capabili să zboare de la cuib după 21-25 de zile de la eclozare, însă timp de încă cinci săptămâni, părinții continuă să îi îngrijească. Ciușul depune o singură pontă într-un sezon de reproducere.

Amenințări și măsuri de conservare

Principala amenințare pentru specie este legată de degradarea și pierderea habitatului adecvat, a zonelor de reproducere și aglomerare, prin tăierea arborilor bătrâni din zonele deschise, agricole sau mozaicuri de habitate și schimbarea folosinței terenurilor. Alte amenințări sunt reprezentate de contaminarea prin produse agricole tratate cu pesticidelor în agricultură, ceea ce duce la diminuarea sursei de hrană, reprezentată de insecte și rozătoare. Alte amenințări sunt cauzate de braconaj și de către diferite activități antropogene.

 

Ca măsuri de conservare sunt recomandate menținerea, crearea și promovarea terenurilor cu vegetație adecvată cerințelor speciei, necultivate, menținerea și interzicerea arderii miriștilor, menținerea managementului adecvat al miriștii în zonele unde a fost efectuat tradițional, menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate. În zonele agricole se recomandă reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor, sau, în caz de necesitate, aplicarea doar a chimicalelor puțin toxice și persistente și doar în afara perioadei de reproducere a speciei. Se acordă atenție deosebită măsurilor de asigurare a liniștii în zonele de reproducere a speciei, monitorizarea și evitarea capturării ilegale și distrugerii cuiburilor. O măsură care garantează securitatea păsărilor ține cont de  managementul cablurilor de telecomunicație sau de transport al energiei, cu adaptarea amplasării noilor cabluri la standardele naționale. Zone unde mortalitatea cauzată de drumuri este ridicată trebuie identificate, pentru a se lua măsuri de limitare a acestui fenomen.

 

Controlul și respectarea legislației vânătorii împotriva braconajului se face în mod adecvat prin cooperarea între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare jandarmerie și Garda de Mediu.

Este esențial să fie inventariate zonele de reproducere, atât actuale, cât și potențiale, să se identifice zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservare și să fie promovate studiile referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 312-313;
  • Lars Svensson, Hakan Delin, 1988, Photographic guide to the birds of Britain and Europe, Owls, 190, Chancellor Press, London
  • Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și a,0daptarea în limba română: Societatea Ornitologică Română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu, p.232;
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic, Edit. Albatros, București, pag. 143
  • https://ornitodata2.sor.ro/specii/372/cius-otus-scops
Follow Us