Corcodelul mare

Corcodel marePodiceps cristatus

Clasificare

  • Regnul: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Podicipediformes
  • Familie: Podicipedidae
  • Gen: Podiceps
  • Specie: Podiceps cristatus 

Caractere de identificare

Este cel mai mare dintre speciile de corcodei, având o lungime a corpului de 46-51 cm şi anvergura aripilor este cuprinsă între 59-73 cm. Cântărește în medie 596-1490 g. Atât femela cât şi masculul, în perioada de reproducere prezintă negru pe spate și pe porțiunea dorsală a gâtului. Abdomenul este albicios. Flancurile sunt maronii. În stare de alertă, penajul de pe cap se ridică și se răsfiră sub forma unui evantai, colorat cu negru și maroniu-roșcat. Iarna culorile sunt mai șterse, fără penajul colorat de pe cap.  Este ușor de recunoscut după forma corpului lung, turtit, cu un gât lung și subțire, gâtul având o tentă mai deschisă comparativ cu corcodei. În zbor pare foarte subțire, efectuând bătăi repezi din aripi. Secundarele sunt albe și pe umeri prezintă o pată proeminentă. Juvenilii au obrajii striați și ciocul roz-deschis.

Numele de gen, Podiceps, provine din cuvintele latine podicis – partea terminală a abdomenului și pes – picior, cu referire la poziția picioarelor înspre capătul abdomenului. Numele de specie, cristatus, provine tot din latină și înseamnă cu creastă, cu referire la penajul erect de pe cap din perioada reproducerii.

Distribuția

Corcodelul mare este o specie în general sedentară în Europa. Cuibărește în centrul, estul și nordul Europei, dar și în centrul, sudul și estul Asiei. Iarna unele populații migrează către sudul Africii și Australia, precum și în sud-estul Asiei. Populația globală este estimată la 915 000 – 1 400 000 de indivizi. Populația cuibăritoare din Europa este estimată la 330 000 – 498 000 de perechi, fiind în declin. Deocamdată, datorită unui teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”.

În România, corcodelul mare este o specie parțial migratoare. Efectivul din România este de 15 000-30 000 de perechi. Iarna, corcodelul mare poate fi observat cu precădere pe apele interioare stătătoare, neînghețate sau chiar pe cursurile râurilor mari. Vara putând se găsește pe suprafața apelor în amenajări piscicole, lacuri de acumulare, râuri cu apa mai liniștită, cursul Dunării, complexul lagunar Razelm-Sinoe, Delta Dunării. În România tendința populațională este deocamdată necunoscută.

Mediul de viață și biologia speciei

Corcodelul mare cuibărește într-o varietate de tipuri de habitate acvatice, precum lacurile cu apă dulce sau salmastră cu vegetație emersă și submersă abundentă. În aceeași măsură alege apele eutrofizate, cât  și pe cele nonacide, cu substrat mâlos sau nisipos și maluri mai mult sau mai puțin abrupte. Preferă habitatele acvatice cu o suprafață mare a luciului de apă și adâncimi de până la 5 m.

Iarna poate fi văzut pe lacuri cu deschidere mare, unde apa nu îngheață, și ocazional de-a lungul coastei habitatelor marine.

Este o pasăre în general solitară.  Foarte rar pot fi observate grupuri mai mari de 100 de indivizi. Este un foarte bun înotător și scufundător. Plutește pe suprafața apei sau poate intra în imersie, lăsându-și afară doar capul și gâtul, atunci când simte un pericol. Nu poate zbura de la solul, iar pentru a-și lua zborul de pe apă trebuie să-și ia avânt fugind pe apă.

 Longevitatea maximă de 19 ani. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de doi ani.

Hrana este compusă din insecte acvatice (efemeroptere, ploșnițe de apă, larvele de libelule, coleoptere acvatice) și pești de talie mică și medie (zglăvoacă, puiet de crap, plătică, biban), de până la 25-30 cm lungime. Mai rar, poate consuma șerpi mici de apă și amfibieni. Pentru a se hrăni, se scufundă de la suprafața apei până la adâncimi de 4 m, folosindu-se pentru propulsie de picioare sau de aripi. Poate sta până la 1 minut sub apă. Prada poate fi consumată atât în timpul scufundării, cât și la suprafața apei.

Este o specie monogamă, perechile menținându-se pe durata unui sezon de cuibărit. Uneori, dacă perechea folosește același teritoriu, ea se poate menține și pe perioade mai lungi. Ritualul nupțial este complex și fascinant. Cei doi parteneri execută un dans în care mimează curățirea penelor, își scutură viguros capul, își prezintă materialului ales pentru construcția cuibului. În așa-numitul ,,dans al pinguinului,, , cei doi parteneri se ridică cu tot corpul din apă, alăturându-se piept la piept. Cuibărește de obicei în perechi solitare, însă au fost semnalate și colonii de peste 20 de cuiburi, cu o distanță între cuiburi de 20-25 m. Cuibul, construit din plante acvatice plutitoare și este ancorat de vegetația emergentă. Depune în mai-iunie un număr de 3-6 ouă, care vor fi clocite timp de de 21-29 de zile de către ambii parteneri. Atunci când pleacă de pe cuib, ei acoperă ouăle cu vegetație în descompunere, temperatura fiind astfel menținută. Puii eclozează pe rând. Ei înoată și se scufundă încă din prima zi. Părinții își îngrijesc puii până la vârsta de 10-11 săptămâni. Pe timp nefavorabil, puii pot fi purtați pe spate de părinți. In caz că survine un pericol, părintele care poartă puii poate intra în imersie cu tot cu pui.

Amenințări și măsuri de conservare

Principala amenințare o constituie arderea stufului, chiar și în afara perioadei de vegetație, având în vedere că vegetația arsă nu se reface suficient până la începutul sezonului de reproducere pentru a oferi locuri de cuibărit. O altă amenințare este legată de pierderea suprafețelor de habitat pentru cuibărit, prin managementul nefavorabil al zonelor umede și poluarea apelor. Nu în ultimul rând trebuie amintite braconajul și mortalitatea cauzată de uneltele de pescuit, în care păsările pot fi prinse accidental.

Pentru conservare, trebuie urmărite respectarea restricțiilor în zonele ripariene,  managementul vegetației palustre, managementul deșeurilor și al apelor uzate, menținerea și conservarea stufărișurilor întinse cu apă permanentă, interzicerea incendierii stufului, managementul nivelului apei.

Este importantă menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, cu interzicerea folosirii produselor chimice.

Legislația vânătorii trebuie respectată, controlul fiind asigurat prin cooperarea între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului. Se recomandă măsuri pentru reducerea utilizării plaselor pescărești.

Este important să fie inventariate zonelor de reproducere actuale și potențiale și să fie identificate zonele de hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei. Trebuie promovate studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele care vizează parametrii demografici.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 82-83;
  • Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu, p.66;
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 67;
  • https://pasaridinromania.sor.ro/ Ornitodata | Corcodel mare (sor.ro)
Follow Us