Cormoran mic – Microcarbo pygmaeus
Clasificare
- Regn: Animalia
- Clasa: Aves
- Ordin: Suliformes
- Familie: Phalacrocoracidae
- Gen: Microcarbo
- Specie: Microcarbo pygmaeus
Caractere de identificare
Penajul este negru, cu nuanțe arămii pe aripi, iar capul este negru-cafeniu.
Distribuție
Cuibărește în regiunea sudică a Europei și sud-vestul Asiei. Se întâlnește pe toată coasta Mării Mediterane și a Marii Negre, precum și pe coastele Mării Caspice. În România, specia este parțial migratoare. Iarna staționează cu precădere pe apele stătătoare, interioare, neînghețate sau chiar pe cursurile râurilor mari. Vara, cormoranul mic putând fi observat pe suprafața apei în marea majoritate a habitatelor acvatice. Populația cuibăritoare din Europa este estimată la 37.600-50.400 de perechi.
Țările europene și asiatice cu cele mai mari efective de cormoran mic sunt Azerbaidjan, Grecia, România, Bulgaria și Turcia. Populația cuibăritoare din România a fost evaluată la 9.400-10.500 de perechi, întâlnite preponderent pe apele interioare și în Delta Dunării. În timpul pasajelor se pot observa între 5.000 și 20.000 de exemplare și iernează între 954 și 20.089 de exemplare pe teritoriul țării noastre. Găsim cormorani mici și în Parcul Natural Văcărești; ei se hrănesc și înnoptează în parc, însă nu cuibăresc.
Mediul de viață și biologia speciei
Cormoranul mic este o specie de climat cald, care apare în habitate cu apă dulce, situate în general de-a lungul Dunării, în zonele inundabile sau ferme piscicole. Adâncimea apei nu trebuie să depășească 1,5-2m, pentru a putea pescui ușor. Iarna, cormoranul mic este observat în lagune costiere și delte, de-a lungul râurilor care au păduri de luncă, ferme piscicole. Înoată scufundat mult în apă și stă pe diferite suporturi pentru a se usca. Zboară cu bătăi dese din aripi, intercalate cu scurte planări. Zboară mai rar în formație liniară. Este un foarte bun înotător și scufundător, plutind cu corpul la suprafață, iar în cazul în care se simte în pericol, intră în imersie, lăsând afară numai capul și gâtul.
Maturitatea sexuală este atinsă în al treilea an de viață. Se hrănește ziua, în principal cu pește (biban, babușcă, crap, zvârlugă și știucă) și ocazional cu mamifere mici, crustacee, lipitori și insecte mari. Greutatea peștelui ingerat variază de la 7 la 71 de grame. Este monogam. Perechile se formează pe toată durata unei perioade de cuibărit și chiar și pe perioade mai lungi, dacă partenerii revin în același teritoriu. Împerecherea are loc în cartierele de iernare.
Cuibăresc în colonii mixte, de obicei cu cormoranul mare sau specii de stârci sau egrete, inclusiv lopătari și țigănuși. Foarte rar este observat cuibărind solitar. Cuiburile sunt instalate în arborete dense sau arbuști, pe crengi aflate la înălțimi medii de 2-2,5 m de la sol, sau în stufăriș des. De obicei, cuiburile vechi sunt reparate refolosite de la un an la altul. Dacă se întâmplă să își găsească cuiburile distruse, vor construi un nou cuib pe locul celui vechi. Ponta este formată din 3-7 ouă, care sunt depuse în lunile mai-iunie. Incubația este realizată de ambii parteneri, pe o durată de 23-30 de zile. Puii sunt hrăniți la început cu pește digerat, apoi cu pește regurgitat, de 3-5 ori pe zi. Ei se cațără pe crengile arborelui la vârsta de 35 de zile, pot înota și sări în apă la 42 de zile de la eclozare. După circa 44 de zile de la eclozare pot zbura, iar la 56 de zile părăsesc definitiv cuibul.
Amenințări și măsuri de conservare
Factorii care amenință populațiile de cormorani mici sunt pierderea și alterarea habitatului, poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor, braconajul. Mortalitatea poate fi cauzată si de uneltele de pescuit. În vederea conservării, se recomandă respectarea restricțiilor de construcție în zonele ripariene, menținerea vegetației palustre la un nivel optim pentru specie, managementul adecvat al deșeurilor și al apelor uzate în jurul zonelor umede. Managementul nivelului de apă din ecosistemele acvatice trebuie să se facă în concordanță cu necesitățile ecologice ale speciei. Reducerea utilizării plaselor pescărești poate preveni prinderea accidentală a păsărilor. În zonele de importanță ridicată pentru specie trebuie regularizată activitatea turistică, mai ales în perioada de reproducere și creștere a puilor, iar în unele cazuri chiar interzise aceste activități.
Pentru creșterea vizibilității liniilor de tensiune se pot monta anumite dispozitive. Pentru a minimaliza riscul de coliziune se recomandă să se facă o planificare a instalării turbinelor eoliene Trebuie respectată legislația vânătorii, prin cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu împotriva braconajului. Este esențial să se acorde importanță cercetărilor pentru evaluarea impactului păsărilor acvatice asupra resurselor exploatate comercial și stabilirii măsurilor de armonizare a obiectivelor de conservare a speciei cu activitățile sectoarelor afectate, inventarierii zonelor de reproducere, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante și studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei.
Bibliografia
- Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 94.
- Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 57.