Eretele de stuf – Circus aeruginosus
Clasificare
- Regnul: Animalia
- Clasa: Aves
- Ordin: Accipitriformes
- Familie: Accipitridae
- Gen: Circus
- Specie: Circus aeruginosus
Caractere de identificare
Lungimea este de 43-55 cm, fiind cel mai mare erete, ceva mai mare decât șorecarul comun. Masculul are penajul brun roșcat, însă aripile și coada sunt cenușii. Femela este cafenie.
Distribuție
Eretele de stuf are un areal de cuibărit mare, care se întinde din Europa până în Asia Centrală. Este o specie migratoare în mare parte a arealului său. Iernează în sudul Europei, Africa, în Peninsula Arabă și subcontinentul indian. În Europa sunt 99.300-184.000 de femele cuibăritoare, tendința populațională fiind crescătoare. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Ucraina, Polonia și Belarus. În România, eretele de stuf este o specie cuibăritoare larg răspândită, foarte frecventă în Delta Dunării și mai rară în Transilvania. Lipsește în zona montană. Este întâlnită preponderent în perioadele de pasaj și în sezonul de cuibărit. În sezonul rece poate fi observată iernând doar în Dobrogea și în zonele cele mai sudice ale României. Populația din România este apreciată la 9.334-22.314 de femele cuibăritoare.
Mediul de viață și biologia speciei
Eretele de stuf preferă pentru cuibărit zonele umede cu stufărișuri extinse. Mai rar, cuibărește în culturi agricole intensive, cum ar fi culturile de cereale. Teritoriul de hrănire cuprinde zone umede și terenuri agricole. Se hrănește în principal cu vertebrate acvatice sau terestre de mărime mică sau medie, precum rozătoare, pui de iepure, rațe, lișițe etc. Mai consumă și ouă, broaște, insecte mai mari și chiar pești. Zboară la o înălțime cuprinsă între 2 și 6 m de la sol, iar atunci când identifică prada, plonjează brusc.
Perechea formată se poate menține mai multe sezoane. Ritualul nupțial este spectaculos. Masculul zboară în cercuri deasupra teritoriului de cuibărit, după care plonjează spre pământ, rostogolindu-se în aer. Uneori femela îl însoțește în zbor și se rostogolesc împreună în aer, cu ghearele împreunate. Masculul poate fi observat oferind hrană în aer femelei. Poligamia poate fi întâlnită, caz în care masculul se poate împerechea cu 2-3 femele. Poate trăi până la 20 de ani.
Perioada de cuibărit se întinde între a doua jumătate a lunii aprilie și jumătatea lunii iunie. Cuibul este construit de către femelă în stufărișuri dense și extinse, din crengi și stuf, căptușit la interior cu iarbă, poate ajunge la 80 de cm în diametru. Ponta este formată din 3-8 ouă, depuse în a doua parte a lunii aprilie. Ouăle sunt incubate de către ambii părinți timp de 31-38 de zile. Puii sunt nidicoli. Ei părăsesc cuibul după 35-40 de zile de la eclozare. Puii sunt îngrijiți numai de către femelă. Masculul este cel care vânează și își aprovizionează cu hrană familia, în perioada cuibăritului. După ce au părăsit cuibul și pot zbura, juvenilii mai rămân în apropierea părinților încă 25-30 de zile și abia apoi devin independenți.
Amenințări și măsuri de conservare
Eretele de stuf este amenințat de poluare, gestionarea defectuoasă a apelor, braconaj. Se recomandă măsuri de conservare: respectarea restricțiilor în zonele ripariene, managementul deșeurilor în zonelor umede, conservarea stufărișurilor și păpurișurilor întinse cu apă permanentă, interzicerea recoltării sau a incendierii stufului, măsurilor de evitare a secării și a schimbării artificiale bruște a regimului de ape din zonele umede. Pe terenurile agricole din vecinătatea zonei umede este de dorit să se folosească doar produsele agrochimice selective și cu toxicitate redusă. Legislația vânătorii să fie respectată, prin colaborarea organizațiilor de protecție a mediului, organizațiilor de vânătoare, jandarmeriei și Gărzii de Mediu. Este necesară inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei și în special promovarea studiilor referitoare la biologia speciei și studiul parametrilor demografici.
Bibliografia
- Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 144.
- Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu, p. 102.
- Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 135.