Graur

Graur – Sturnus vulgaris

Clasificare

  • Regn: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Passeriformes
  • Familie: Sturnidae
  • Gen: Sturnus
  • Specie: Sturnus vulgaris

Caractere de identificare

Corpul este negru, cu chenare mai deschise la penele spatelui și cu reflexe intense verzi și
violacee pe cap și piept. Imită cântecele altor păsări.

Distribuție

Este o specie larg răspândită în emisfera nordică. Originară din Eurasia, este întâlnită în toată Europa, Africa de Nord (din Maroc până în Egipt), India (în special în nord, dar se extinde în mod constant spre sud), Nepal, Orientul Mijociu, inclusiv Siria, Iran, Irak și nord-vestul Chinei. Păsările din regiunile cu iarnă aspră migrează. Un număr mare de păsări din nordul Europei iernează în Rusia și Ucraina și migrează spre sud-vest și sud-est. În America de Nord, populațiile nordice migrează toamna din Canada spre sud-vestul Statelor Unite. Graurii din sudul și vestul Europei și cei de la sud de paralela 40 sunt predominant sedentari. În România, populația de graur este cuprinsă între 2.749.791 și 3.584.757 de perechi cuibăritoare.

Mediul de viață și biologia speciei

Graurii preferă zonele antropice urbane sau suburbane, unde structurile artificiale și copacii le oferă locuri de cuibărit. Păsările se hrănesc de obicei în zone ierboase, cum ar fi terenuri agricole, pășuni, terenuri de sport sau aerodromuri, cazuri în care iarba scurtă face posibilă hrănirea. În afara localităților preferă pădurile deschise cu arbori bătrâni și scorburoși. Capacitatea lor de a se adapta la o mare varietate de habitate le-a permis să se disperseze și să se stabilească în diferite locuri din lume, astfel încât specia este prezentă într-o gamă foarte largă de habitate, din zone umede de coastă la păduri alpine, unde ajunge la peste 1 900 m altitudine. Graurul este o pasăre foarte gregară, mai ales toamna și iarna. Stolurile sunt de dimensiuni foarte variabile și zgomotoase, având rol în apărarea împotriva atacurilor prădătorilor. Ele execută mișcări de extindere și contractare, cu schimbarea permanentă a formei, Pentru a se curăța de paraziți, graurii folosesc acidul formic al furnicilor, pe care îl răspândesc pe pene cu ajutorul ciocului.

 

Atinge în libertate longevitatea maximă de 22 de ani și nouă luni. Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an. Graurii sunt păsări insectivore și se hrănesc cu muște, fluturi de noapte, libelule, lăcuste, tricoptere, gândaci, albine, viespi, furnici etc., chiar și păianjeni. O altă sursă de hrană este reprezentată de râme, melci și chiar nevertebrate mici, cum ar fi broaște și șopârle. Pot consuma și cereale, semințe, fructe, nectar și deșeuri alimentare. Graurii, dacă au perioade fără acces la hrană sau dacă există o reducere a orelor de lumină disponibile pentru hrănire, compensează acest deficit cu creșterea masei corporale prin depunerea de grăsime, Este o specie monogamă.

 

Cuibărește începând cu luna aprilie în cavități diverse, precum scorburi, fisuri în pietre, iar în localități folosește orice adăpost închis găsește (fluturi în ziduri, sub acoperișuri, în hornuri etc.) Depun două ponte pe an, a câte 3-7 ouă fiecare, de culoare albastru- deschis, cu dimensiunea de 26,5 x34,5 mm. Cei doi parteneri clocesc cu schimbul, perioada de incubare fiind de 12-14 zile. Puii sunt îngrijiți de către ambii părinți timp de 3 săptămâni.

Amenințări și măsuri de conservare

Printre amenințări se enumeră modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului, dar și poluarea, contaminarea prin produse agricole, vânătoarea și braconajul. Trebuie adoptate măsuri de conservare, precum: potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei, pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice, interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului, reducerea folosirii insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură. În caz de necesitate, substanțelor cu toxicitate și peristență minimă trebuie aplicate pe terenurile de reproducere numai în afara perioadei de reproducere. Alte măsuri sunt menținerea pădurilor native, menținerea și dezvoltarea unui peisaj de tip mozaic, a coridoarelor între zonele de pajiști spontane, incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate. menținerea a cel puțin 30 copaci/ha pentru cuibărire în scorbura acestora, instalarea cuiburilor artificiale. Se recomandă stoparea vânătorii și controlul braconajului. Este necesară inventarierea zonelor de reproducere, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei. Este utilă și promovarea studiilor referitoare la biologia speciei.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres- Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 536.
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 242.
Follow Us