Mediul de viață și biologia speciei
Este o specie întâlnită într-o multitudine de habitate, de la cele din zonele de tundră până la cele subtropicale, cu ape încet curgătoare sau stătătoare, relativ adăpostite, estuare și delte, lagune, coaste maritime unde apa este de mică adâncime, lacuri, râuri, iazuri și bălți, în special în apele de mică adâncime, cu vegetație submersă sau flotantă. Evită în general apele adânci sau cele expuse.
Specie predominant migratoare, dar unele populații sunt sedentare. Teritoriile de iernat și cuibărit se suprapun pentru multe populații.
Este o specie omnivoră și oportunistă. Hrana constă din resturi vegetale, frunze, tuberculi, rizomi, rădăcini, semințe, insecte și larvele acestora, melci, crustacee, mormoloci și chiar pești de talie mică. Este o specie foarte activă noaptea. Se adună în grupuri mari în afara perioadei de cuibărit. Migrează în stoluri. În migrația de primăvară stolurile sunt formate predominant din perechi. În luna februarie perechile încep să caute locuri pentru cuibărit.
Perechile cuibăresc separat, însă uneori pot forma și colonii. Cuibăresc pe sol în vegetație deasă, sub bolovani, în scorburi sau la baza tufelor. De asemenea, frecvente sunt cazurile de cuibărit pe plauri sau în stufărișuri. După împerechere, masculul părăsește femela și se alătură altor masculi, așteptând perioada de năpârlire, care începe în luna iunie. Uneori pot rămâne în preajma femelei pentru o a doua împerechere, atunci când primului cuib a fost distrus. Depunerea pontei are loc începând cu luna februarie (în zonele mai calde). Ponta este compusă din 8-14 ouă verzui sau albastru-verzui, care sunt incubate timp de 27-28 de zile. Dacă prima pontă este distrusă, depune o a doua pontă. Perioada de reproducere este foarte solicitantă pentru femelă, deoarece ea investește aproape jumătate din greutatea ei corporală în producerea de ouă. Din acest motiv, este foarte importantă existența zonelor de liniște și de hrănire pentru conservarea acestei specii. Puii sunt nidifugi și urmează femela în apă imediat sau la câteva ore după ecloziune. Ei se pot hrăni singuri, însă depind de îngrijirea parentală până la vârsta de 7-8 săptămâni, când devin capabili să zboare. Alte specii de rațe parazitare la cuibărit, precum rața cu cap castaniu, rața sulițar, rața moțată, , rața roșie sau rața lingurar, pot depune ouă în cuiburile raței mari. În aceste cazuri de parazitism nidicol, femela de rață mare poate cloci întreaga pontă, sau poate elimina ouăle de altă culoare. Deseori se întâmplă ca întregul cuibar să fie părăsit, mai ales dacă parazitarea are loc în perioada depunerii ouălor.
