Vânturelul roșu – Falco tinnunculus
Clasificare
- Regn: Animalia
- Clasa: Aves
- Ordin: Falconiformes
- Familie: Falconidae
- Gen: Falco
- Specie: Falco tinnunculus
Caractere de recunoaștere
Corpul este ruginiu, lung de aproximativ 35 cm, cu pete negricioase pe spate și piept. Masculii au capul și coada albăstrui, iar de la colțul gurii pornește o mustață negricioasă.
Distribuție
Vânturelul roșu are o arie de dostribuție foarte vastă, întâlnindu-se în aproape toată Europa, asia și Africa, din Marea Britanie până în China, iar în sud până în Africa de sud. Marea majoritate a populației europene este sedentară, însă popilațiile nordice și vestice sunt migratoare, iernând în sudul Europei și în Africa Subsahariană. Populația europeană reprezintă 19% din populația mondială, fiind reprezentată de 409.000-603.000 de perechi cuibăritoare. În Europa se estimează un declin de până la 25% în decursul a trei generații. În România, vânturelul roșu are o largă răspândire în toată țara, iar populațiile pot fi sedentare sau parțial migratoare, în funcție de condițiile din an. Populația din România de vânturel roșu este estimată la 20.000-50.000 de perechi cuibăritoare.
Mediul de viață și biologia speciei
Vânturelul roșu ocupă aproape toate habitatele de la nivelul mării până la altitudinea de 3.000-3.500 m (în Caucaz), incluzând parcuri, livezi, mici petice de pădure, zone agricole și suburbane, zone stâncoase, localități, văile râurilor. În România, alături de șorecarul comun, este cea mai frecvent întâlnită pasăre răpitoare diurnă, cuibărind în aproape toate tipurile de habitate, cu excepția pădurilor închise și a regiunilor total lipsite de copaci. Marea majoritate a exemplarelor din România pleacă spre sud la sosirea iernii. Rămân să ierneze pe teritoriul țării puține exemplare, predominant masculii.
Se hrănește în principal cu insecte, dar și cu o mare varietate de rozătoare, păsărele sau reptile de talie mică, pe care le capturează după ce le urmărește de la înălțime, zburând de pe loc sau de pe un punct de observație fix. Este capabil să vadă radiațiile ultraviolete reflectate de picăturile de urină care marchează traseele șoarecilor, pe care-i vânează cu mare eficiență. Este o specie monogamă.
Cuibărește cel mai adesea singular, dar în condiții favorabile și colonial. Au fost înregistrate și cazuri de bigamie, probabil ca o consecință a cuibăritului colonial. Cuibul este instalat în scorburi de copaci, crăpături sau în găuri din ziduri, cornișe, în cuiburi vechi de cioară, corb, coțofană. Cuibul este construit de regulă din ramuri și alte părți vegetale tari și poate fi folosit mai mulți ani la rând. Perioada de cuibărit este cuprinsă din aprilie-mai până în august în emisfera nordică. Ponta este formată de regulă din 4-5 ouă, uneori 6, pe care le clocește mai ales femela, dar și cu participarea masculului. Timpul de incubare este de 21-25 de zile. Puii părăsesc cuibul după 28-32 de zile, însă rămân cu părinții încă 30 de zile, uneori chiar până în lunile de toamnă.
Amenințări și măsuri de conservare
Printre amenințări pot fi identificate: pierderea și alterarea habitatului. perturbarea cauzată de silvicultură. alterarea resurselor trofice, poluarea și utilizarea ilegală a otrăvurilor, braconajul în vecinătatea locurilor de cuibărit. Ca măsuri de conservare, se impun interzicerea oricărui tip de activitate care cauzează alterarea habitatelor de reproducere, hrănire și odihnă a speciei, inclusiv noile proiecte urbane în habitatele importante pentru specie. Nu trebuie să se construiască noi parcuri eoliene în apropierea zonelor de reproducere și hrănire. Este importantă evitarea erbicidelor puternice, care reduc diversitatea speciilor-hrană, ducând la bioacumularea acestor tratamente, care cauzează în mod secundar otrăvirea păsărilor.
Trebuie menținut și dezvoltat un peisaj de tip mozaic, menținute și coridoarele între zonele de pajiști spontane incluzând și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori. Se recomandă menținerea miriștilor și interzicerea arderii acestora. Garantarea securității păsărilor este asigurată și prin managementul cablurilor de telecomunicație. Este necesară inventarierea zonelor de reproducere, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
Sunt utile și promovarea studiilor referitoare la biologia speciei, obținerea informațiilor despre folosirea de otrăvuri și efectele acestora asupra speciei, Folosirea a momelilor otrăvite trebuie interzisă, la fel și devastarea ilegală a cuiburilor. Împotriva braconajului este de bază cooperarea între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu. Se recomandă și instalarea cuiburilor artificiale în habitate adecvate speciei.
Bibliografia
- Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 172.
- Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 139.