Boicușul

Boicușul – Remiz pendulinus

Clasificare

  • Regn: Animalia
  • Clasă: Aves
  • Ordin: Passeriformes
  • Familie: Remizidae
  • Gen: Remiz
  • Specie: Remiz pendulinus

Caractere de identificare

Este una dintre speciile care construiește poate cel mai interesant cuib, dintre toate speciile de păsări din România. Cuibul, de forma unui cimpoi, prezintă la partea superioară un culoar de intrare și este țesut din fire fine de coajă și semințe de arbori cu puf, precum salcia și plopul. Este o pasăre de talie mică (11 cm lungime). Ciocul este conic și ascuțit. Adultul este brun pe spate, cenușiu-gălbui pe cap și coadă, roșcat pe piept și pântece. Masca neagră de pe ochi este prezentă la ambele sexe, la mascul fiind mai lată.

Distribuția

Boicușul, numit și pițigoiul pungar, cuibărește în centrul și sudul Europei și în Asia de vest până în Kazahstan. Lipsește din zona nordică a Eurasiei, Marea Britanie și în mare parte din Franța. Este o specie migratoare, care iernează în zona de sud și centru a arealului său. În zona sudică a ariei de răspândire este o pasăre sedentară. Populația mondială este estimată la peste 1.400.000 de exemplare și este în creștere. În România, populația cuibăritoare este cuprinsă între 14.771 și 37.173 de perechi.

Mediul de viață și biologia speciei

Boicușul este întâlnit în zonele cu stufăriș de pe lângă lacuri, râuri și mlaștini. Populațiile din nord migrează iarna către țările mediteraneene. În august-septembrie începe migrația de toamnă, iar păsările revin la teritoriile de cuibărit în lunile aprilie-mai. Longevitatea maximă este de șapte ani. Ating maturitatea sexuală la un an. Ziua caută hrana în crăpăturile din scoarța arborilor, cu ajutorul ciocului lung. Se hrănește cu insecte și păianjeni, însă uneori consumă și nectarul florilor sau diverse fructe și semințe. Cuibăritul începe la sfârșitul lunii aprilie. Este o specie monogamă. Masculii construiesc în 12- 14 zile un cuib în formă de pară, din fibre de plante, lână și pânză de păianjen, la o înălțime de 3-15 m.

 

Cuibul este suspendat de o creangă de salcie, plop sau arin, deseori deasupra apei. Masculii cântă lângă cuibul început pentru a atrage femela. Femela își alege partenerul în funcție de calitatea cuibului construit. Ea preferă cuiburile mai spațioase. Femela începe să lucreze împreună cu masculul la acest cuib preferat. În cazul în care femela nu acordă atenție cuibului început de mascul, cuibul este abandonat, iar masculul zboară în alt loc pentru a începe o nouă construcție.

 

Femela depune între 5 și 10 ouă mate și albe. După 13-14 zile, puii eclozează. După 18-24 de zile de la eclozare, puii părăsesc cuibul. Unul dintre părinți, fie masculul, fie femela, abandonează cuibul după ce ouăle au fost depuse, iar celălalt partener rămâne să se ocupe de pui. Ambii parteneri au tendința să devină poligami.

 

Fiecare, atât masculul, cât și femela, poate avea până la 6 parteneri în timpul unui sezon de reproducere. Masculul părăsește cuibul atunci când femela începe depunerea pontei, începând un alt cuib și un alt ciclu de reproducere. Pentru a pleca prima, femela îngroapă în puful din cuib ouăle deja depuse, înșelând astfel masculul, care așteaptă depunerea pontei. Destul de des se întâmplă ca atât cuibul, cât și ponta să fie părăsite de către ambii parteneri. În această situație ambii parteneri, atât femela care produce ouăle, cât și masculul care construiește cuibul, își consumă energia, fără un beneficiu clar pentru specie.

Amenințări și măsuri de conservare

Specia poate fi amenințată de pierderea și alterarea habitatului, poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor. Pentru conservare, este nevoie să fie respectate restricțiilor de construcție în zonele ripariene, menținerea vegetației palustre la un nivel ecologic optim pentru specie, interzicerea arderii vegetației ripariene, inclusiv a zonelor acoperite de stuf, conservarea stufărișurilor întinse cu apă permanentă ca habitat caracteristic, managementul adecvat al deșeurilor și al apelor uzate în jurul zonelor umede, măsurilor în vederea evitării eutrofizării și sedimentării zonelor umede, iar managementul nivelului de apă din ecosisteme acvatice să țină cont de necesitățile ecologice ale speciei. Se recomandă menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă și se încurajează folosirea produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătate. Trebuie încurajată producția organică. Nu în ultimul rând se recomandă inventarierea zonelor de reproducere, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei, dar și promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 504.
  • Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu, p. 346.
  • Radu Dimitrie (1983)- Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p.212-21.
Follow Us