Lungimea corpului este de aproximativ 25 cm, penajul cenușiu, creștetul negricios, obrazul alb.
Chirighița cu obraz alb este prezentă în partea sudică și estică a continentului european. Iernează în Africa și în peninsula Arabiei. Populația europeană este relativ mică și este între 66.300 și 108.000 de perechi cuibăritoare. În România, populația cuibăritoare este de 10.000 și 20.000 de perechi, iar în timpul pasajelor se pot observa între 30.000 și 100.000 de exemplare.
Este caracteristică zonelor umede de apă dulce, bogate în vegetație. Se hrănește cu pești mici, insecte adulte și larvele acestora, crustacee, melci și broaște de talie mică. Prinde prada prin alunecări bruște de la circa 5 m înălțime. Planează pe loc, fluturându-și aripile în urmărirea prăzii. Se hrănește la o distanță de până la 1-2 km de colonia de reproducere. Durata medie de viață este de nouă ani, însă poate ajunge până la 19 ani. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de doi ani. Sosește din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie și începutul lunii mai. Este o specie monogamă și teritorială. Formează colonii monospecifice de până la 100 de perechi, în care cuiburile sunt amplasate la o distanță de 1-5 m unul de celălalt. Habitatele preferate de specie pentru cuibărit sunt mlaștinile cu ochiuri izolate de apă și vegetație păscută de vite și cai.
Cuibul este alcătuit din resturi vegetale și este așezat pe vegetație plutitoare, în zone în care apa are o adâncime mică, de sub 1 m. Femela depune în mod obișnuit 2-3 ouă în a doua parte a lunii mai și a doua parte a lunii iunie, cu o dimensiune medie de 37,7 și 28,6 mm. Incubația durează în jur de 18-20 de zile și este asigurată de ambii parteneri. Puii părăsesc cuibul la câteva zile după eclozare și sunt îngrijiți de către adulți. Devin zburători la 21-25 de zile de la ieșirea din ou. În prima iarnă ei au un penaj intermediar între cel juvenil și cel de adult.
Specia este amenințată de pierderea și alterarea habitatului, poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor. Se recomandă respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, menținerea vegetației palustre la un nivel ecologic optim, managementul deșeurilor și al apelor uzate în habitatele importante pentru specie, menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este interzisă. Se încurajează folosirea produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede. Se încurajează producția organică.
Este indicat un management al nivelului de apă din rezervoare în acord cu necesitățile ecologice ale speciei și crearea insulelor artificiale care să ducă la creșterea succesului de reproducere în zonele umede. Este necesară inventarierea zonelor de reproducere, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei. Este utilă și promovarea studiilor referitoare la biologia speciei.
