Lișița

Lișița– Fulica atra

Clasificare

  • Regnul: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Gruiformes
  • Familie: Rallidae
  • Gen: Fulica
  • Specie: Fulica atra

Caractere de identificare

Lișița este una dintre cele mai mari specii ale familiei Rallidae din România, având lungimea corpului de 38 cm în medie. Aspectul este dolofan, cu capul mic și rotund și coada scurtă. Sexele sunt asemănătoare. Penajul este cenușiu-închis, aproape negru, iar ciocul și placa frontală sunt albe. Irisul este roșu. Picioarele sunt puternice, galben-verzui, cu degete lungi și lobate, fără membrane interdigitale. Atunci când înoată, dă ușor din cap. Se scufundă cu un salt mic și revine repede la suprafață. Numele genului Fulica provine din denumirea în latină a lișiței. Epitetul specific provine din cuvântul latin ater – negru, întunecat, cu referire la coloritul general al păsării.

Puii în puf sunt negri cu roșu și albastru pe cap și au un colier maro-gălbui. Juvenilii au penajul de culoare gri.

Distribuția

Lișița este o specie cu largă răspândire, Cuibărește pe lângă lacurile și iazurile de apă dulce din Europa, Asia și Africa. Recent specia și-a extins arealul în Australia și Noua Zeelandă. În Europa, populația cuibăritoare este cuprinsă între 945 000 și 1 550 000 de perechi. Tendința populațională este în declin0.

În zonele cu ierni blânde este o specie în mare parte sedentară, dar pe măsură ce apele îngheață migrează spre sud. În România este răspândită pe tot teritoriul țării, exceptând zonele de munte. În Romania, populația cuibăritoare este estimată la 48 698-95 138 de perechi. Iernează pe teritoriul țării noastre între 78 773 și 134 561 de indivizi.

Mediul de viață și biologia speciei

Lișița poate fi găsită în zone cu ape mici, liniștite, lacuri, iazuri, canale de irigații, baraje de acumulare, mlaștini, balastiere. Ierna se adună în stoluri pe lacuri și râuri mari. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de doi ani.

Este o specie diurnă, dar se poate hrăni uneori și noaptea la lumina lunii. Dieta este omnivoră, hrănindu-se cu plante acvatice, dar și cu nevertebrate, ouă de pasăre, amfibieni, pești, mamifere mici. Pentru a procura hrana se scufundă neîndemânatic, dar revine repede la suprafața apei datorită flotabilității sale ridicate. Spre deosebire de rațe, lișița își aduce hrana la suprafață înainte de a fi consumată, astfel existând astfel riscul ca mâncarea să-i fie furată.

Lișița este o specie monogamă. În sezonul de împerechere devine extrem de teritorială. În această perioadă critică, este agresivă nu doar față de indivizii din propria specie, cât și față de alte specii. După desfășurarea unui ritual de împerechere nu foarte complicat, care se rezumă la o curățare reciprocă cu ajutorul ciocului, partenerii aleg un loc potrivit pentru a construi, din frunze de trestie, un cuib de forma unei movile, în vegetația emergentă, la o anumită înălțime deasupra apei. La jumătatea lunii martie, femela depune între 6 și 10 ouă de culoare crem cu pete întunecate.  Mai rar se pot găsi chiar și până la 15 ouă într-un cuib, caz în care mai multe femele au ales să depună ponta în acel cuib. Părinții clocesc pe rând, timp de 21-24 de zile. Ambii părinți îngrijesc puii. La 55-60 de zile de la ecloziune, puii devin independenți. într-un sezon de reproducere, o pereche poate avea 2 sau  3 ponte.

Amenințări și măsuri de conservare

Populațiile de lișiță par a fi amenințate de pierderea sau alterarea habitatului, poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor, vânătoare. Manevrarea uneltelor de pescuit poate fi cauza mortalității.

Au fost identificate măsuri de conservare, precum respectarea restricțiilor în zonele ripariene, menținerea refacerea vegetației palustre la un nivel ecologic optim, menținerea și conservarea stufărișurilor întinse cu apă permanentă ca habitat caracteristic, interzicerea incendierii stufului, Managementul nivelului de apă, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei, managementul deșeurilor și al apelor uzate în zona habitatelor importante pentru specie.

Se recomandă menținerea unor fâșii necultivate de minimum 1,5 m între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor este strict interzisă și încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă, evitarea folosirii semințelor tratate în vecinătatea zonelor umede, și pe cât posibil, încurajarea producției organice.

Vânătoarea și braconajul trebuie controlate, iar în zonele de hrănire să se limiteze folosirea plaselor pescărești.

Nu în ultimul rând, trebuie încurajate studiile privind inventarierea zonelor de reproducere, atât actuale, cât și potențiale, identificare a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei, dar și studiile care vizează diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. p.188-189;
  • Lars Svensson, Hakan Delin, 1988, Photographic guide to the birds of Britain and Europe, Cranes and allies p. 96, Chancellor Press, London
  • Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu, p.82;
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 111;
  • https://pasaridinromania.sor.ro/ Ornitodata | Lişiţă (sor.ro)
Follow Us