Mierla

Mierla – Turdus merula

Clasificare

  • Regn: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Passeriformes
  • Familie: Turdidae
  • Gen: Turdus
  • Specie: Turdus merula

Caractere de identificare

Masculul este negru, femela cafeniu-închis. Primăvara și toamna, masculul prezintă ciocul și inelul periorbital galbene.

Distribuția

Are un areal larg de răspândire, care include Europa, Asia și America de nord. A fost introdusă în Australia și noua Zeelandă. Are populații care sunt rezidente, migratoare sau migratoare parțial, acestea din urmă fiind reprezentate de populațiile din nordul Europei, care în timpul toamnelor se deplasează către sud. În România este o specie comună în parcuri, grădini și păduri, indiferent de altitudine. Populația cuibăritoare din România este cuprinsă între 2 623 894 și 3 192 900 de perechi și are o tendință ascendentă.

Mediul de viață și biologia speciei

Mierla este întâlnită atât în parcurile urbane, cât și în pădurile montane. O întâlnim atât în păduri dese, cât și pe pășuni, în diverse culturi, în unele zone umede, precum și în majoritatea zonelor urbane. Tolerează mai bine zonele cu temperaturi scăzute, cu vânt și umiditate decât cele secetoase. Se ferește de zonele care nu oferă un loc de adăpost la o distanță mai mare de 100-200 m. În afara sezonului de reproducere pot fi gregare. Longevitatea maximă în sălbăticie este de 21 de ani și opt luni. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an.

 

Hrana constă din insecte și râme, însă toamna și iarna mănâncă fructe și semințe. Se hrănește pe sol sau în arbori și tufe, caută sub frunze la liziera pădurilor sau chiar într-un strat de zăpadă gros de 5-7 cm. În mod excepțional se hrănește cu pești mici, șopârle și tritoni. În timpul iernilor poate fi întâlnită frecvent la hrănitoare. Este o specie monogamă. Sezonul de cuibărit începe de la mijlocul lunii aprilie. Masculii duc intense lupte teritoriale. Femela depune o pontă formată din 2-6 ouă verzi-albăstrui, cu pete maronii, într-un cuib așezat în tufe, la baza ramurilor, în arbori sau arbuști. Femela construiește cuibul cu materiale aduse de către mascul. Își poate amplasa cuibul și în locuri aflate în apropierea omului, precum ghivecele de flori, căsuțele poștale nedeschise, burlane, pervazul clădirilor, depozitele de lemne de foc, cămări abandonate. Ocazional poate cuibări și pe sol.

 

Cuibul are formă de ceașcă adâncă, fiind construit din crenguțe, paie, având la bază de obicei mușchi, iar pe interior fiind tencuit cu noroi în care sunt prinse fire fine de vegetație. Cuiburile care sunt în localități pot conține ca material de construcție și bucăți de hârtie sau chiar fâșii de pungi de plastic. Ponta este incubată timp de 12-14 zile numai de către femelă și, după 11-14 zile, puii zboară din cuib. În timpul incubației masculul poate înlocui femela la clocit, dar numai pentru perioade scurte de timp. Puii mai sunt hrăniți de către părinți timp de trei săptămâni după părăsirea cuibului, până ajung să fie complet independenți de aceștia. O pereche depune în mod frecvent două ponte într-un sezon de reproducere.

Amenințări și măsuri de conservare

Amenințări sunt modificarea, fragmentarea și pierderea habitatului, alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole sau a schimbării folosinței terenurilor, contaminarea prin produse agricole, braconajul Dintre măsurile de conservare, enumerăm: potrivirea lucrărilor silvice cu biologia speciei pentru a evita perturbarea ei în perioadele critice, menținerea stratului subarbustiv în pădurile exploatate interzicerea defrișării care rezultă în scăderea dimensiunii pădurii și în schimbarea folosirii terenului, menținerea și creșterea extinderii pădurilor native, urmărindu-se nivelul cel mai ridicat de diversitate structurală și de specii, promovarea tipurilor de management care favorizează eterogenitatea pădurii, păstrarea unui mozaic de habitate cu prezența pâlcurilor de copaci și a arbuștilor în zonele deschise, agricole.

 

Este importantă menținerea și accentuarea coridoarelor între zonele de pajiști spontane incluzâns și arbori, linii de arbori și grupuri de arbori neproductivi dispersate. Folosirea insecticidelor și erbicidelor în agricultură și silvicultură trebuie să fie mult diminuată, iar. în caz de necesitate și în lipsa alternativelor, folosirea substanțelor cu toxicitate și persistență minimă ar trebui să fie justificată și aplicată pe terenurile de reproducere a speciei numai în afara perioadei de reproducere.

 

Trebuie acordată importanță prevenirii și penalizarea incendiilor ilegale în tufărișuri, controlului și respectării legislației vânătorii prin cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și garda de mediu împotriva braconajului. Este necesară inventarierea zonelor de reproducere, a zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei. Este utilă și promovarea studiilor referitoare la biologia speciei.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. 420.
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 195.
Follow Us