Egreta mare

Egreta mare – Ardea alba

Clasificare

  • Regnul: Animalia
  • Clasa: Aves
  • Ordin: Pelecaniformes
  • Familie: Ardeidae
  • Gen: Ardea
  • Specie: Ardea alba

Caractere de identificare

Egreta mare este un stârc de dimensiuni foarte mari, cu penajul alb uniform. Lungimea corpului poate ajunge la 100 cm, iar anvergura la 170 cm. Diferă de egreta mică nu numai prin talia mai mare, dar și prin atitudinea din timpul zborului, aripile inserate către anterior având bătăi mai lente, însă mai impunătoare, iar picioarele mai lungi sunt proiectate foarte mult în urma cozii. Ciocul este gălbui, la fel tibia și o parte din tarsus. Degetele sunt de culoare închisă. În trecut, egreta albă era vânată pentru penele ornamentale.

Distribuția

Specia prezintă un areal de distribuție extins pe toate continentele, exceptând zonele reci. În emisfera nordică, distribuția se extinde până spre limita nordică a zonei temperate. În Europa arealul este restrâns și fragmentat. Iernează în zona mediteraneană și în Africa. Populația europeană este relativ mică, de 20 700- 34 900 de perechi.
În România este o specie cuibăritoare. Populația din România, din care mare parte se află în Delta Dunării, a fost estimată la 400-1 000 de perechi cuibăritoare. Iernează pe teritoriul țării noastre între 123 și 2 150 de exemplare, iar în timpul pasajelor se pot vedea între 5 000 și 10 000 de exemplare. În restul țării, egreta mare este prezentă mai ales în sudul Moldovei, sudul și vestul țării (Banat și Crișana), dar și în zonele umede cu stufărișuri și de-a lungul râurilor mari.

Mediul de viață și biologia speciei

Egreta mare preferă bălțile și zonele umede pe suprafețe întinse, cu stufărișuri, pajiști inundate, canale, heleșteie. Se hrănește în ape puțin adânci, în zone inundate cu vegetație bogată, mlaștini, pe malurile apelor, ale canalelor. Dieta constă în general din pești și insecte acvatice, însă poate fi văzută frecvent și pe terenuri uscate, unde vânează mamifere mici, pui de pasăre, șopârle sau insecte terestre. Longevitatea maximă cunoscută este de 13 ani și 9 luni. Este o specie parțial migratoare. Juvenilii părăsind zonele de cuibărit încă din iulie. Migrează în lunile de toamnă spre sudul Europei, însă în iernile blânde unele exemplare pot fi observate și la noi, în special pe bălțile din sudul și sud-estul țării. Revine în zonele de cuibărit începând cu sfârșitul lunii februarie.
Cuibărește preponderent în stufărișuri inundate, la înălțime mică, însă uneori și pe sălcii joase sau alți copaci, în colonii puțin numeroase cu cuiburi dispersate, uneori alăturate altor colonii de stârci. La construirea cuibului, alcătuit din crengi și stuf, participă cei doi părinți. Femela depune 3-5 ouă în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lunii aprilie și începutul lunii iunie. Incubația durează 25-27 de zile și este asigurată de ambii părinți. Puii rămân în cuib în jur de 30 de zile, dar continuă să fie hrăniți de părinți până la 42 de zile, când devin complet independenți de aceștia.

Amenințări și măsuri de conservare

Egreta albă este amenințată de pierderea și alterarea habitatului, poluarea și gestionarea
defectuoasă a apelor, braconaj.
În scopul conservării populațiilor de egretă albă, se recomandă respectarea restricțiilor în zonele ripariene, managementul deșeurilor în zonele umede, protejarea locurilor de cuibărire și de hrănire, conservarea pădurilor aflate în vecinătatea habitatelor acvatice, menținerea și conservarea stufărișurilor întinse cu apă permanentă, protecția coloniilor, interzicerea incendierii stufului. Este bine ca lucrările silvice de orice natură să se efectueze în afara perioadei de reproducere a speciei. Pe terenurile din vecinătate să se folosească doar produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă. Măsurile de evitare a secării și a schimbării artificiale bruște a regimului de ape din zonele umede sunt de maximă importanță.
Sunt necesare cercetări pentru evaluarea impactului speciei asupra resurselor exploatate comercial (gâște, crustacee, moluște) și să se armonizeze obiectivelor de conservare cu activitățile sectoarelor afectate.
Legislația vânătorii se impune a fie respectată, iar în acest sens este de dorit o bună cooperare între organizațiile de protecție a mediului, organizațiile de vânătoare, jandarmerie și Garda de Mediu.
Sunt de folos și este bine să fie promovate studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inventarierea zonelor de reproducere actuale și potențiale, identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare.

Bibliografia

  • Fântână Ciprian, Kovács Istvan, Benkő Zoltán, Daròczi Szilárd, Domșa Cristian, Veres-Szászka Judit (editori), 2022, Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, ediția a II-a – Iubește păsările, salvează natura!, Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor- Direcția Biodiversitate, coordonare științifică Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus, produs de EXCLUS PROD SRL, p. p.104-105;
    • Lars Svensson, Hakan Delin, 1988, Photographic guide to the birds of Britain and Europe, Herons, storks and ibises p. 30, Chancellor Press, London
  • Svensson (text și hărți), 2017, Ghid pentru identificarea păsărilor. Europa și zona mediteraneană, traducerea și adaptarea în limba română: Societatea Ornitologică română, Emanuel Ștefan Baltag, Sebastian Bugariu, Alida Barbu, p.82;
  • Radu Dimitrie, 1983, Mic atlas ornitologic – Păsările lumii, Editura Albatros, București, p. 67;
  • https://pasaridinromania.sor.ro/ Ornitodata | Egretă mare (sor.ro)
Follow Us